Gelozia in cuplu
Gelozia este un sentiment normal căruia nimănui nu-i scapă, nici măcar partizanii cuplului deschis, nici măcar fiinţele care au atins un înalt nivel de conştiinţă; aceştia din urmă ştiu pur şi simplu să se poziţioneze altfel şi să-şi controleze emoţiile.
Gelozia este, înainte de orice, durere, o formă parti¬culară de suferinţă. Gelozia este distrugere: distrugerea noastra pe de o parte pentru ca ne domina mintea, revine obsesiv in ganduri, ne submineaza corpul pe care il imbolnaveste- ne macină somnul, ne îm¬pinge în bulimie, în alcool, în tutun, în drog; iar pe de alta parte distrugerea celuilalt, a infidelului, a rivalului(ei): care de cele mai multe ori ne împinge spre conduite agresive.
În limite „normale”, gelozia poate fi un sentiment po¬zitiv care să ne stimuleze, pe cand in doze excesive, ea devine dorinţă de posesiune şi de control.
Gelozia îşi are rădăcinile în copilărie; se naşte din ne¬voi şi din dorinţe nesatisfăcute, frustrări cu atât mai du¬reroase cu cât favorurile erau oferite altora.
Se considera ca prima gelo¬zie survine atunci când micuţul o vede pe mamă îndepărtându-se de el pentru a se apropia de tată şi, mai rău, pentru a se întâlni cu acesta în camera parentală; el re¬simte acest lucru ca pe un abandon, chiar ca pe o trăda¬re, şi în suferinţă îşi dă pe deplin seama că mai există şi un altul în afara lui. Cea de-a doua gelozie survine în momentul înţărcatului, când mama îi retrage sânul. Aici, rana devine şi mai adâncă. Cea de-a treia se instalează la venirea pe lume a unui frăţior sau a unei surioare. De-acum înainte, va tre¬bui să împartă totul cu „alţi” doi; iar rana se întinde.
În total, aceste serii de răni multiplicate la nesfârşit vor lăsa în urmă o plagă profundă. Intreaga noastră viaţă vom căuta persoana sus¬ceptibilă să ne panseze rana şi, totodată, să ne umple vi¬dul. Într-o zi o găsim şi fericirea urmează, până în ziua în care… Da, într-o altă zi, se iveşte un străin şi ameninţă să ni-l ia pe cel(cea) care ne pansează rana şi care ne umple vi¬dul. Atunci rana se deschide din nou.
Bărbaţii, în general, sunt mai geloşi decât femeile, deoarece tolerează foarte prost infidelitatea, pentru că re¬trăiesc atunci istoria lor personală şi marea istorie a băr¬baţilor. Istoria lor personală este dureroasa rivalitate cu tatăl iar marea istorie a bărbaţilor se refera la veşnica reapariţie a relaţiei bărbat-frică: frica de a fi in¬capabil să-ţi satisfaci femeia, de a nu fi în stare să o con¬trolezi, de a fi subjugat de pasiunea pentru ea, de a fi su¬pus puterilor sale, de a pierde puterea, de a fi dominat şi condus de către ea.
Cu toate acestea, există bărbaţi care nu sunt geloşi; cine sunt ei? Există cei din vârful piramidei, cei care iu¬besc cu adevărat şi al căror nivel de conştiinţă a depăşit posesivitatea. Există apoi cei care nu mai iubesc şi care sunt, prin urmare, indiferenţi. Sunt şi cei care fantasmează să se alăture acestui duo amoros; poate că tocmai ei au împins-o pe parteneră în braţele altuia.
Gelozia poate fi de asemenea un amplificator al iubirii. Prezenţa unui rival trezeşte sentimentele şi relansează dorinţa.
Suferinţa din gelozie poate fi atenuata prin accesul la iubirea autentică şi depăşirea propriei posesivităţi.
Sugestii de analiză pentru a putea schimba comportamentele:
• Nu puneţi niciodată sare pe rană. Cu alte cuvinte, nu vă mai torturaţi: interziceţi-vă în mod absolut să căutaţi indicii cotrobăind prin genţi, portofele, saci, sacoşe, sertare, dulapuri etc. Nu înseamnă să faceţi pe struţul, ci înseamnă să vă respectaţi, să vă prote¬jaţi de suferinţe inutile, să nu vă lăsaţi pradă unor reacţii catastrofice care ar înrăutăţi situaţia.
• Priviţi-vă rivalul(a): realitatea anulează fantasmele, aduce imaginaţia la proporţiile corecte, opreşte ob¬sesia. Rivalul(a) este astfel demitizat(ă); lucrurile stau mult mai puţin rău decât aţi crezut.
• Încetaţi să vă mai puneţi întrebări care întreţin du¬rerea: „Cum îl(o) strigă?”; „Ce cuvinte îi spune?”; „Ce aspect al lui(ei) pe care eu nu îl cunosc îi scoa¬te la lumină el(ea)?” etc.
Să nu cedaţi geloziei este începutul înţelepciunii şi-n orice caz sfârşitul nefericirii.